„La Blue Point, am învățat să fiu mai optimistă și să am mai multă încredere în mine”/ Alina, Team Leader Junior Blue Point Buzău
După trei ani și jumătate ca agent de vânzări în echipa Blue Point de la Buzău, colega noastră Alina a devenit luna aceasta Team Leader Junior. Recunoaște că are emoții, însă privește această schimbare drept o posibilitate de creștere și dezvoltare.
Începuturile
Am cunoscut-o pe Alina acum mai bine de trei ani, când a venit la interviu pentru un job în echipa noastră din Buzău. Nu mai lucrase până atunci în vânzări, însă motivația și dorința de a face o schimbare profesională au ajutat-o să învețe și să se adapteze rapid.
„Nu aveam experiență în domeniu, însă eram hotărâtă să învăț cât mai mult. Pe lângă sesiunile de training la care am luat parte, a contat foarte mult sprijinul din partea colegilor. Ori de câte ori întâlneam o situație nouă, îmi ofereau ajutor, astfel încât să o depășesc cu success”, povestește Alina.
În plus, Alina spune că a legat multe prietenii în echipă, care se continuă și după terminarea programului: „Am câteva colege de care sunt foarte apropiată și după job. Ieșim în oraș, povestim și petrecem timp împreună.”
Optimism și încredere
Dacă o întrebi pe Alina care este cel mai important lucru pe care l-a învățat de când lucrează la Blue Point, îți va spune că a devenit mai optimistă și că a obținut mai multă încredere în sine.
„Dincolo de toate cunoștințele legate de profesie, în toți acești ani am învățat să fiu mai optimistă, mai răbdătoare și mai înțelegătoare. Dacă pornesc de la ideea că voi reuși să rezolv o situație sau să-mi ating obiectivele, cel mai probabil așa se va întâmpla.”
Alina mai adaugă că toate aceste lucruri o ajută și în viața personală. „Această gândire îmi este utilă și în viața de zi cu zi – sunt mai tolerantă, pun mai mult accent pe aspectele pozitive și duc la bun sfârșit ceea ce-mi propun”, povestește Alina.
Provocări și oportunități de creștere
De curând, Alina a devenit Team Leader Junior și este foarte entuziasmată de ceea ce va urma. Știe că este foarte important să-și sprijine colegii atunci când întâmpină provocări, însă spune că acest lucru nu o sperie.
„Am avut o perioadă când am lucrat pe partea de back office și am ținut training-uri pentru alți colegi. A fost o experiență care mi-a plăcut tare mult, pentru că am învățat ce înseamnă să comunici eficient, dar să ții cont de nevoile fiecărui coleg din echipă”, spune Alina.
Pe lângă faptul că este motivată să se dezvolte și mai mult, Alina privește această oportunitate de a deveni Team Leader drept o recompensă pentru toate eforturile pe care le-a depus până acum în echipa noastră.
„Am lucrat întotdeauna cu implicare și perseverență, însă știu că mai sunt multe de învățat. Viitorul este Blue și de abia aștept să descopăr următoarele provocări alături de colegii mei”, încheie Alina.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrăm și despre valorile care stau la baza comunității Blue, intră pe pagina noastră de cariere și programează un interviu.