Denisa, Project Manager: “Sunt foarte fericită când, în ședințele săptămânale, clienții vin către noi cu confirmarea că am crescut, am evoluat și suntem un partener de încredere pe care aceștia se pot baza”

 În Blog

La început de an, am stat de vorbă cu colega noastră Denisa, care recent a devenit Project Manager  și s-a alăturat echipei noastre de management. Denisa a venit la noi în echipă în urmă cu 6 ani, odată cu deschiderea sediului din Buzău, timp în care a evoluat rapid, trecând de la poziția de agent vânzări la cea de Team Leader și apoi de Project Manager. Am discutat cu ea despre cele mai importante și provocatoare proiecte care au ajutat-o să crească, dar și despre lucrurile care îi aduc satisfacție de când a preluat noul rol.

De la Agent de Vânzări la Team Leader în 7 luni

Denisa s-a alăturat unei echipe mici de agenți de vânzări, atunci când sediul din Buzău era la începuturile sale, și a avut o evoluție extraordinară. După doar 7 luni, a trecut de pe un proiect în care suna și ajuta clienți să se înscrie într-un concurs la rolul de Team Leader, care implică coordonarea propriilor echipe și gestionarea mai multor proiecte. “Simt că m-am dezvoltat foarte repede, odată cu sediul din Buzău, care la început avea o echipă mică. Între timp, alături de colegii mei și cu ajutorul Team Leader-ului meu Florentina, am dezvoltat multe proiecte, campanii și parteneriate, care acum sunt gestionate de echipe de zeci de oameni”, ne-a spus Denisa.

Unul dintre proiectele pe care le-a coordonat ca Team Leader și de care își amintește cu plăcere a fost pentru un client din industria pharma. „Pentru acest proiect ne ocupam de absolut toate ramurile – vânzări, partea de inbound, partea de gestionare colete, retururi internaționale, dar și gestionarea relației dintre client și Poșta Română, pentru care am funcționat ca punct de legătură. Este un proiect care a început cu 2-3 agenți și în scurt timp s-a dezvoltat atât de mult încât a fost nevoie să alocăm 20 de agenți de vânzări. Modul nostru de lucru, proactivitatea, implicarea și modul în care am gestionat situațiile neașteptate au câștigat încrederea clientului, colaborarea noastră devenind un parteneriat de lungă durată.”, a mărturisit colega noastră.

Responsabilitatea unui Project Manager este și să vadă potențialul și să găsească locul potrivit pentru fiecare agent”

În urmă cu un an, la începutul lui ianuarie 2023, Denisa a fost numită Project Manager și tot de un an a preluat coordonarea echipelor și campaniilor pentru unul dintre cei mai mari și longevivi clienți ai noștri, din zona de asigurări de viață. “Dacă anul trecut erau zile în care o echipă de 10 persoane reușea să facă câteva vânzări pe zi, acum am ajuns să facem câteva zeci în fiecare zi – văd asta ca pe o performanță. Mă bucur mult că am reușit să creștem împreună și să aduc în echipă oamenii potriviți. Fiind un client de asigurări de viață, migrația agenților pe acest proiect nu se poate face fără o calificare și un examen care atestă că poți lucra în domeniul asigurărilor. Este o campanie apropiată de sufletul meu și sunt tare mândră că am reușit împreună să evoluăm, să creștem fiecare echipă în parte și să câștigăm încrederea partenerului. Sunt foarte fericită când, în ședințele săptămânale, clientulvine către noi cu confirmarea că am crescut, am evoluat și suntem un partener de încredere pe care el se poate baza.”, mai spune Denisa.

Una dintre resposabilitățile Denisei, de când a devenit Project Manager, este să vadă potențialul oamenilor din echipa sa și să găsească împreună cu restul colegilor din echipa de management locul potrivit pentru aceștia. „De multe ori s-a întâmplat ca cineva din echipa mea să se potrivească și să aibă calitățile necesare pentru un alt proiect, cu care eu poate nu am avut contact. De aceea, discutăm mereu între noi care sunt nevoile fiecărui proiect și ce schimbări ar putea îmbunătăți munca și performanța pe anumite proiecte. S-a întâmplat ca un agent venit la mine în echipă, de pe alte proiecte și de la alți Project Manageri, să devină top performer în momentul în care a găsit proiectul care i potrivește cel mai bine. O persoană care stă în locul nepotrivit nu va produce niciodată performanță, adaugă Denisa.

Mă bucur sincer că fac parte din echipa de management, pentru că apreciez întreaga echipă și felul în care am colaborat până acum. Trăgând în linie la finalul lui 2023, simt o mulțumire să văd că lucrurile au fost făcute bine și suntem într-o continuă învățare. Am închis anul cu parteneri care au ales să continuăm colaborarea și anul acesta, am dat start unor noi colaborări, unor noi parteneriate și sunt sigură că și anul acesta 2024 va fi la fel de productiv și la fel de bun ca 2023 și, bineînțeles, va veni la pachet cu noi provocări.”, ne-a spus în încheiere Denisa.

 

 

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.