Cum au arătat primii 14 ani la noi în echipă
Suntem bucuroși să spunem că anul acesta Blue Point își ia buletinul.
Împlinim 14 ani de activitate, despre care, dacă ne uităm în calendar, nu știm când au trecut. În schimb, dacă ne aducem aminte de experiențele frumoase pe care le-am trăit împreună, de provocările în fața cărora nu ne-am dat bătuți și de rezultatele pe care le-am obținut în echipă, timpul devine mult mai prețios. Suntem recunoscători și norocoși pentru modul în care am evoluat împreună în toți acești ani.
La ceas de sărbătoare, ne luăm un răgaz și ne uităm la acele lucruri în care am crezut și care ne-au ajutat să ajungem de la o echipă de 5 oameni, în 2007, la o echipă de peste 300 de colegi astăzi.
Oamenii
Când am pornit la drum, în urmă cu 14 ani, ne-am dorit să creăm o companie de succes și să setăm un exemplu de „așa da” în industria de call-center.
Întotdeauna prioritatea noastră au fost oamenii și modul în care creștem, ne dezvoltăm, ne sprijinim și, în final, ajungem să facem performanță împreună.
„Am considerat că nivelul de calitate al serviciilor pe care le oferim este direct proporțional cu felul în care se simt oamenii din echipă la locul de muncă. Dacă vin cu drag la job, sigur își fac treaba foarte bine, iar clienții vor fi mulțumiți de rezultate”, spune Violeta Roșu, Managing Partner Blue Point.
Dincolo de obiective și cifre, am construit o echipă solidă, unde găsim sprijin și încredere la orice pas. „Mulți dintre colegii noștri spun că la Blue Point se simt ca într-o familie. Aici au crescut atât profesional, cât și personal. Cred că am depășit bariera de simpli colegi și am reușit să ne cunoaștem ca oameni”, completează Violeta.
După 11 ani petrecuți alături de noi, pentru Cristina Lupu (Quality & Training Manager) echipa este a doua familie. „Colegii au fost cei care m-au făcut să rămân toți acești 11 ani”, povestește Cristina Lupu. „Cel mai mult îmi place că am șansa să cresc oameni, să-i văd cum evoluează și să-i ajut de fiecare dată când au nevoie”, adaugă Cristina.
Sigur că în tot acest timp, am creat relații solide unii cu ceilalți. „Înțelegerea pe care am găsit-o la cei din jur și pe care, la rândul meu, am transmis-o mai departe, m-a ajutat să formez o relație puternică cu întreaga echipă”, poveștește Katy Zaharia, Customer Care Manager Inbound & DM.
Provocările
În mijlocul unei asemenea echipe, ne-am uitat cu alți ochi la provocările care ne-au ieșit în cale. „N-am spus niciodată nu, chiar dacă urma să începem un proiect cu totul nou. Prin ambiție, determinare și implicare am reușit să facem față de fiecare dată”, își amintește Violeta Roșu.
Un alt lucru care ne caracterizează este dezvoltarea continuă. Katy Zaharia, care este în echipa noastră de aproape 10 ani, spune că mereu învață ceva nou, datorită provocărilor care se ivesc. „Chiar dacă am experiență și cunosc proiectele, varietatea situațiilor de zi cu zi mă obligă să-mi pun mintea la contribuție, astfel încât să găsesc cele mai bune soluții”, adaugă Katy.
Poate cea mai importantă provocare cu care ne-am confruntat până acum a fost pandemia și mutarea, în decurs de cinci zile, a întregii activității în work from home. Într-un context dificil și total neobișnuit, am depus toate eforturile ca, dincolo de rezultate, siguranța echipei și stabilitatea locurilor de muncă să fie întotdeauna primele pe lista de priorități.
„Pandemia ne-a arătat, din nou, că suntem o echipă închegată, care a dat dovadă de flexiblitate, adaptabilitate și unitate”, poveștește Violeta Roșu.
În domeniul nostru de activitate, pe lângă o infrastructură de lucru bine pusă la punct, avem nevoie să fim la sediu și să interacționăm cât mai direct unii cu ceilalți. „Gestionarea echipelor de acasă a fost cea mai mare provocare de până acum. Însă am avut mare încredere unii în ceilalți și ne-am descurcat cu brio”, completează Katy Zaharia.
Și pentru Cristina Lupu lucrul de acasă a însemnat o provocare în fața căreia a trebuit să se adapteze. „Chiar dacă nu am fost aproape fizic, am fost aproape la distanță și am depășit împreună fiecare obstacol”, își amintește Cristina Lupu.
Reușitele
Încercăm întotdeauna să ne recompensăm pentru rezultatele noastre. Cum? Printr-o multitudine de evenimente de echipă în care ne strângem cu toții și ne bucurăm de multă voie bună, zâmbete și relaxare. Teambuildingul anual este evenimentul cel mai îndrăgit și cel mai așteptat.
Alegem o destinație montană și petrecem împreună două zile pline de distracție. Stăm de vorbă unii cu alții, ne bucurăm de natură, organizăm jocuri și ateliere și, poate cel mai important, ne bucurăm de prieteniile care se formează în echipă și care se continuă și în viața reală.
„Îmi sunt tare dragi teambuildingurile pentru că reprezintă acele momente în care ne conectăm și ne apropiem unii de alții mai mult ca oricând”, povestește Cristina Lupu.
Pentru Katy Zaharia sărbătorile de iarnă îi aduc cea mai mare bucurie, în special Secret Santa. Crede că este o ocazie în care dovedim cât de mult ne cunoaștem între noi. „De cele mai multe ori, primim cadouri pe care ni le dorim sau care ni se potrivesc mănușă”, își amintește Katy.
Fie că e iarnă sau vară, pregătim în mod constant diferite ocazii prin care ne relaxăm și ne încărcăm bateriile cu energie pozitivă. Când punem la cale evenimentele interne, ne lăsăm creativitatea să zboare și astfel ajungem să organizăm zile tematice precum: Ice Cream Day, Frappe Day, Reading Day sau Ziua Prieteniei. Cea din urmă este una dintre cele mai importante activități de echipă pentru că la Blue Point nu suntem doar colegi, ci devenim prieteni de nădejde. Spre exemplu, anul acesta am deschis împreună Cutia Prieteniei și ne-am bucurat de surprize atât pentru noi, cât și pentru prietenii din echipă.
În viața noastră de birou, un capitol important este reprezentat de aniversările interne. Suntem recunoscători pentru fiecare an pe care colegii noștri îl petrec alături de noi și îi sărbătorim așa cum se cuvine: cu tort, flori, fotografii, cadouri, îmbrățisări și multe zâmbete.
„La prima aniversare în echipă, am fost foarte emoționată. Am primit un buchet de flori tare fain pe care îl țin minte și astăzi”, povestește Cristina Lupu.
Însă dincolo de evenimentele speciale, ne bucurăm pentru fiecare zi în care energia și efortul pe care le-am depus se transformă în mulțumirea oamenilor de la celălalt capăt al firului. „Fiecare lună mi se pare o reușită pentru că știu că ne-am făcut treaba cu responsabilitate și implicare”, completează Violeta.
Viitorul
Așa cum am crescut împreună în acești 14 ani, la fel ne dorim să continuăm și în viitor. „Mă văd aici pentru mult timp, nu știu dacă pentru încă 10 ani, 20 sau până ies la pensie. Iubesc ceea ce fac și oamenii pe care îi am lângă mine”, spune Katy Zaharia.
Atunci când a venit în echipa noastră, Cristina Lupu era convinsă ca va rămâne o scurtă perioadă de timp. După 11 ani la Blue Point, nu-și imaginează că vreodată ar putea face parte dintr-o altă echipă.
„Îmi doresc să dovedim și în viitor că suntem adevărați profesioniști și că facem totul cu pasiune, determinare și ambiție. Astfel rezultatele nu vor înceta să apară”, concluzionează Violeta Roșu.
***
Credem că am trecut deja testul maturității. Mergem să facem poza de buletin cu zâmbetul până la urechi. După, suntem nerăbdători să vedem cum vor arăta următorii 14 ani împreună.