„La Blue Point am învățat să fiu mult mai atentă la nevoile celorlați” / Mihaela, Team Leader Blue Point Buzău

 În Blog

Mihaela Ciauș lucrează în echipa Blue Point din Buzău de aproape trei ani. A început ca agent de vânzări, iar în prezent este Team Leader. Pe lângă faptul că este o persoană ambițioasă, spune că suportul colegilor a contribuit foarte mult la dezvoltarea ei atât profesională, cât și personală.

Începuturi timide, reușite excepționale

Când a venit la Blue Point, Mihaela nu avea experiență în vânzări. „Nu doar că nu lucrasem în acest domeniu, dar nu eram nici o fire foarte comunicativă. Inițial, nu credeam că am abilitățile necesare pentru a face față într-un astfel de rol”, își amintește Mihaela.

O lună mai târziu, colega noastră spune că lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ. „A început să-mi placă ceea ce fac, m-am împrietenit cu oamenii din echipă și îmi doream să învât cât mai mult de la ei.”

Admirăm întotdeauna colegii pasionați și, de aceea, ne place să le răsplătim eforturile. După șase luni, Mihaela a primit propunerea să devină agent de calitate.

„M-a surprins și m-a bucurat mult această veste. Când eram mică, îmi doream să fiu învățătoare sau profesoară. Cumva visul de atunci mi s-a îndeplinit, pentru că în acest rol am avut șansa să le transmit colegilor o parte din cunoștințele mele”, povestește Mihaela.

Colega noastră adaugă că cea mai mare satisfacție vine din modul în care se dezvoltă ulterior oamenii care participă la training-uri. „Când văd cât de frumos cresc, simt că mi-am îndeplinit datoria.”

Comunicare, empatie și ascultare activă

De când lucrează la Blue Point, Mihaela consideră că s-a dezvoltat atât pe latura profesională, cât și personală. Într-un domeniu în care interacționezi foarte mult cu oamenii – colegi și clienți deopotrivă – colega noastră este de părere că abilitățile umane și de relaționare fac diferența.

Mihaela spune că în echipa Blue Point și-a exersat  empatia și capacitățile de comunicare. „Înainte să vin aici eram o persoană introvertiă și mă puneam pe mine pe primul plan. La Blue Point am învățat să fiu mult mai atentă la nevoile celorlați, să-i ascult cu atenție, să mă pun în pielea lor și astfel să găsim împreună cea mai bună soluție.”

Mihaela recunoaște că aceste abilități o ajută și mai mult în rolul de Team Leader, pentru că își dorește să le ofere colegilor siguranță și sprijin – așa cum a primit și ea la rândul ei.

Cea mai bună versiune a ta

Mihaela spune că provocarea de a-și demonstra capacitățile în rolul de Team Leader este abia la început. Mai sunt multe lucruri de învățat, însă este determinată să facă performanță.

„Ceea ce-mi place cel mai mult la echipa Blue este că te încurajează să devii cea mai bună versiune a ta. În fiecare zi ai șansa să te dezvolți și să vii cu o idee nouă. Îmi doresc să rămân la Blue Point pentru cel puțin zece ani de acum înainte”, încheie Mihaela.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrăm și despre valorile care stau la baza comunității Blue, intră pe pagina noastră de cariere și programează un interviu.

 

Contactați-ne

Ne puteți trimite un mesaj și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.